Transferul momentului de la FCSB! Portarul poreclit „Courtois”, de 2,02 metri, a plecat la altă echipă din România

Transferul momentului de la FCSB! Portarul poreclit „Courtois”, de 2,02 metri, a plecat la altă echipă din România
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alexandru Maxim (17 de ani), portarul comparat cu Thibaut Courtois datorită fizicului său impresionant, a părăsit-o pe FCSB.

Goalkeeper-ul ce măsoară 2,02 metri a ajuns la o formație din Liga 2.

Maxim a fost asemănat cu actualul portar al lui Real Madrid pe când avea 14 ani și se afla în cantonamentul echipei mari a FCSB. Acum, tânărul goal-keeper va evolua pentru FC Voluntari, formație din eșalonul secund.

Portarul poreclit „Curtois”, de 2,02 metri, a plecat de la FCSB la o altă echipă din România. 

Acesta a fost împrumutat de FCSB până la finalul sezonului 2024-2025 în Liga 2, la FC Voluntari.

În trecut, Meme Stoica era convins că acesta va ajunge un nume mare în fotbal.

„Eu am spus că avem un portar, Alex Maxim, care are peste 1,90 metri. Am văzut în presă că s-a scris că ar avea 1,88. Azi, când l-am văzut în cantonament, l-am întrebat: «Băi, Courtois, ce înălțime ai?» Mi-a zis că 1,99.

O să auzim de el. Fotbalul românesc a avut un Alexandru Maxim, dar copilul acesta va fi mai mare”, spunea Mihai Stoica, managerul FCSB, la începutul anului 2022, potrivit GSP.ro.

Puști cu potențial, lădat și de Ioan Becali. „„Are tot timpul în faţă”

Despre potențialul lui Alexandru Maxim vorbea și Ioan Becali, tânărul născut la Craiova și „școlit” la FCSB.

„El este jucătorul FCSB-ului, va semna un contract cu ei, un contract adecvat, civilizat. FCSB niciodată nu a propus contracte de doi lei, cum dau alte echipe. I-au propus un contract prin care copilul să nu mai aibă probleme, să ceară bani familiei sau altor cunoştinţe. Când va semna acel contract de profesionist cu FCSB, va fi probabil urmărit de echipe mari. E adevărat, Bayern Munchen îl are pe listă şi probabil îl va urmări până la vârsta de 18-19 ani. E prematur încă, dar e adevărat că scouterii lor vor merge în baza de la FCSB să îl vadă. FCSB a zis să semneze contractul, iar după poate să vină, să îl vadă la naţională U16, U17. Da, e adevărat.

Copilul e atât de liniştit, nu e o problemă. Vine dintr-o familie foarte serioasă. El e un copil care stă bine pe picioarele lui, chiar dacă are 1.99m. Încet, încet el poate deveni şi al treilea portar la echipa mare, poate să joace la echipa a doua, la juniori, la naţională, are tot timpul în faţă. Şi e un copil care îşi vede şi de şcoală”, declara Ioan Becali, potrivit Sport Total FM.

  • Tânărul portar Alexandru Maxim a fost membru al naționalelor României de juniori U15, U16 și U17.

Alexandru Maxim a debutat la FCSB la doar 14 ani.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×